Harry Styles a făcut mare vâlvă cu materialul discografic “Harry’s House”, iar lansarea ce a fost așteptată cu multă nerăbdare a sosit, în cele din urmă.

Timp de două luni, artistul britanic a oferit tesere fanilor săi, dar și un show de excepție în cadrul Coachella 2022, toate având rolul de a promova al treilea material discografic din cariera sa.

Principala piesă a albumului, ”As It Was”, a deschis promovarea albumului și se bucură de real succes la nivel internațional. Mai mult decât atât, albumul este alcătuit din 13 melodii și a fost produs în colaborare cu Tyler Johnson și cu Kid Harpoon.

„Simt că este un fel de colecție a tuturor lucrurilor mele preferate și seamănă foarte mult cu albumul pe care mi-am dorit întotdeauna să îl fac, așa că sunt foarte fericit.

Cred că, pentru mine, este cu siguranță cel mai personal album pe care cred că l-am făcut. A fost, cu siguranță, cel mai intim lucru pe care l-am făcut până acum. Evident, pandemia și toate celelalte au contribuit la modul în care a fost făcut. A fost făcut de câțiva oameni într-o cameră mică”, a spus Harry Styles.

”As It Was” a debutat pe prima poziție în Billboard Hot 100, în Global 200 și în topurile mari din alte țări, în același timp. Single-ul a mai debutat pe primul loc în: Australia, Belgia, Canada, Danemarca, Grecia, Ungaria, Irlanda, Israeal, Lituania, Olanda, Mexic, Noua Zeelandă, Slovacia, Suedia, Elveția.

Harry Styles – As It Was (Official Video)