„No Fun” este single-ul care surprinde o colaborare inedită între Armin van Buuren și The Stickmen Project.
Genurile tehno și house au fost contopite, iar versurile vorbesc despre persoanele care sunt bine cunoscute, drept „moartea petrecerii.”
Prima variantă a piesei a fost realizată în urmă cu două luni, sub forma unui lyric video, iar acum cântecul beneficiază și de un clip foarte dinamic și plin de viață.
„Mi-a plăcut cover-ul pe care l-a făcut The Stickmen Project pentru piesa mea <<Ping Pong>>. A stârnit o flacără de creativitate în mine și m-am trezit în studio cu ei pentru a crea această piesă. Sper că toată lumea se va distra de fiecare dată când <<No Fun>> va răsuna din difuzoare”, a declarat Armin.
Armin van Buuren este unul dintre cei mai apreciați dj-i din lume, având peste 150 de concerte într-un an. Acesta a cântat inclusiv la Las Vegas și la New York, în cadrul Electric Daisy Carnival, în Belgia în cadrul Tomorrowland, în Miami, la Ultra Music Festival, dar și în România, la festivalul Untold.
De asemenea, anul trecut urma ca Buuren să concerteze la București într-un spectacol inedit, organizat chiar pe scena din Piața Constituției, însă din cauza pandemiei de coronavirus, acesta a fost nevoit să anuleze. Concertul a fost reprogramat pentru 24 septembrie 2022, iar fanii îl așteaptă cu sufletul la gură.
În ceea ce îl privește pe The Stickmen Project, artistul se bucură de un mare succes pe TikTok, având aproximativ 6,5 milioane de urmăritori și peste 32 de milioane de aprecieri.
1 Comment