În 2014, Ed Sheeran a fost desemnat cel mai ascultat artist de pe Spotify. La succesul său a contribuit albumul „x”, cu peste 340 de milioane de stream-uri, lansat în acel an.

Înregistrarea a avut loc între 2013 și 2014 și s-a bucurat de un succes internațional, ajungând pe prima poziție în 15 țări, dar și în UK Albums Chart și în US Billboard 200. Albumul a fost alcătuit din cinci melodii: „Sing”, „Don’t”, „Thinking Out Loud”, „Bloodstream” și „Photograph”.

În Marea Britanie, „x” a primit 12 discuri de platină pentru cele peste trei milioane de copii vândute, fiind al treilea cel mai bun album din acei ani, dar și al 20-lea cel mai bine vândut album din istoria UK.

Materialul discografic s-a clasat pe locul 1 în: Australia, Canada, Germania, Irlanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Polonia, Scoția, Africa de Sud, Suedia, dar și în top 10 în: Belgia, Brazilia, Croația, Cehia, Franța, Ungaria, Italia și Portugalia.

Dar și acum, Ed Sheeran se află pe locul 4 în topul celor de la Spotify, la categoria „Most Streamed Albums Globally”.

Ed Sheeran – Thinking Out Loud (Official Music Video)

Redactor: Andreea Buinoschi