Crăciunul este aproape, iar oamenii cu suflet mare vor sa aducă spiritul sărbătorilor și în casele celor mai puțini norocoși.

De peste 13 ani, Alexandra Timar strânge donații pentru copiii si bătrânii din zonele defavorizate. În urmă cu un an, a luat naștere Asociația Alexandra Timar- Îngeri pentru suflet, care organizează, anual, 3 campanii: de Paște, de Crăciun si de începerea școlii.

Cei peste 100 de voluntari au grijă ca persoanele mai puțin norocoase să zâmbească din când în când și, pe lângă cele 3 campanii, exista și altele, desfășurate în timpul anului.

De 10 ani, acțiunile au luat amploare și au reușit să ajungă la oamenii din toată țara. Deși anul acesta a fost dur cu toată lumea, nu s-au lăsat descurajați si vor să fie Moș Crăciun în continuare.

Au creat campania ,,Adoptă o scrisoare” și s-au transformat în spiridușii lui Moș Crăciun, cel căruia copiii i-au scris.

Din cauza faptului că școlile s-au închis, aproximativ 3.000 de copii nu au apucat să îi scrie Moșului, dar, cu siguranță, trebuie să ajungă și la ei.

Totodată, mulți bătrâni trebuie să pună și ei ceva pe masă, deoarece Crăciunul este pentru toată lumea!

Oamenii cu suflet mare au ,,adoptat” toate scrisorile, dar copiii rămași acasă, fără posibilitatea de a-i scrie Moșului, și bătrânii încă au nevoie de ajutor.

Așadar, haideți să ne unim și să fim alături de ei! Chiar dacă este un an greu pentru toată lumea, haideți să dăm din puținul nostru mai departe.

Tot ce au nevoie sunt alimente neperisabile, câteva jucării sau o simplă donație, pe care spiridușii o vor transforma într-un cadou de care au nevoie.

Toată lumea merită să simtă magia sărbătorilor! Împreună putem să le fim alături, să îi ajutăm!

Le puteți scrie aici:

facebook.com/ingeripentrusuflete/

Redactor: Andreea Buinoschi