Cea mai nouă piesă a lui Demi Lovato, „Melon Cake”, dispune, în cele din urmă, de un videoclip. Melodia este inclusă pe cel mai nou material discografic al artistei – „Dancing with the Devil… the Art of Starting Over”.
Melodia a fost compusă de Demi, alături de Eren Cannata, Lauren Aquilina și Justin Tranter, iar versurile vorbesc despre regulile alimentare pe care fosta echipă de management a lui Demi i le-a impus acesteia. De asemenea, videoclipul piesei stă sub semnătura lui Hannah Lux Davis.
Noul album al lui Demi, „Dancing with the Devil… the Art of Starting Over” conține piese lansate în colaborare cu nume mari ale muzicii, precum Ariana Grande, Sam Fischer, Saweetie și Noah Cyrus.
Materialul discografic a fost lansat pe data de 2 aprilie și vorbește, printre altele, despre dependența de substanțe interzise a lui Lovato.
Redactor: Andreea Buinoschi