Acum doi ani de zile, Vlad Avarvari, cunoscut ca şi ,,băiatul care a revoluţionat învâţământul românesc”, a spus lucrurilor pe nume despre învățământul românesc, în urma notei si contestației făcute la Bacalaureat.

Vlad s-a revoltat printr-o scrisoare oferită celor de la DCNews cu scopul de a face dreptate și de ce nu, pentru a schimba anumite aspecte privind notarea și verificarea ,,examenului de maturitate”, așa cum mai este numit Bacalaureatul.

,,Cum este posibil ca profesorii să greșească așa de mult, să nu fie atenți, să-și bată joc la propriu de munca unor adolescenți?”,  a mărturisit tânărul în anul 2018.

Totodată, tânărul jurnalist face apel și în acest an către toți cei care au susținut Bacalaureatul, iar indiferent de nota obținută, să facă contestație și să nu se lase descurajați de ceea ce spun părinții și prietenii: ,,Să nu le fie frică de ce va spune societatea, părinții sau prietenii dacă vor lua o notă mică, deși consideră că merită o notă mult mai mare. Îi îndemn să facă contestație…Elevii să aibă curaj!”, a declarat Vlad Avarvari pentru DCNews.

În cazul lui Vlad s-au aflat foarte mulţi tineri după încheierea examenului, nevoiţi să facă contestaţii din cauza rezultatelor ce au fost contrare aşteptărilor. Vlad Avarvari a luat în anul 2018 nota 6,80, iar după contestație aproape 9, mai exact, 8,85.

Articolul integral despre apelul jurnalistului, îl găsiţi aici: https://www.dcnews.ro/tanar-semnal-de-alarma-pentru-elevii-care-au-dat-examenul-de-bacalaureat-2020_757010.html

Redactor: Corina Chircălan