Pe data de 24 ianuarie 2011, Adele lansa cel de-al doilea album al său, intitulat „21” care, la nici un an, devenea cel mai bine vândut album din Marea Britanie din ultimii 100 de ani, doborând recordul deţinut de Amy Winehouse.

21 album by Adele

La fel ca şi în cazul celorlalte materiale discografice, şi acesta a fost inspirat din poveştile de iubire pe care artista le-a trăit până atunci şi au făcut-o pe Adele să ajungă pe locul 1 în peste 30 de ţări, dar şi în cele mai importante topuri muzicale din întreaga lume.

De asemenea, „21” a fost desemnat cel mai bine vândut album din 2011, dar şi din 2012, cel mai bine vândut album a secolului 21, dar şi al patrulea cel mai bine vândut material dicografic din toate timpurile.

A fost și inclus în 1001 Albums You Must Hear Before You Die, dar şi în 500 Greatest Albums of All Time, topul celor de la Billboard.

Albumul a ajuns pe prima poziţie în: Argentina, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Mexic, Noua Zeelandă, Norvegia, Polonia, Scoţia, dar şi în UK Independent Albums şi în US Billboard 200.

Adele – Rolling in the Deep (Official Music Video)

Redactor: Andreea Buinoschi