Salut Cojo,
Mulţumesc pentru acest interviu şi felicitări pentru tot ceea ce faci, tot mai sus.
Să incepem 🙂
Cum s-a schimbat viața ta după iUmor?
Joculețul ăsta de promovare a muzicii mele care se afla într-un stadiu incipient la acea vreme a dat roade mult mai mult decât m-aș fi așteptat vreodată. Nu știu dacă am fost pregătit pentru tot ce a urmat după momentul respectiv, ci mai curând am încercat să țin pasul până am reușit să conștientizez și să preiau controlul popularității ăsteia, dacă o pot numi așa, apărute peste noapte. Îmi place să privesc întreg procesul ăsta ca pe un joculeț, tocmai fiindcă, ulterior am fost nevoit să îmi prezint regulile de joc în fața publicului care începuse să mă simpatizeze prin prisma emisiunii și să trec de la stadiul de joacă la stadiul de responsabilitate în ceea ce privește lucrurile pe care le debitez.
Regulile mele spun că ce s-a întâmplat la iUmor va rămâne la iUmor, iar perspectiva mea muzicală de viitor se duce mult mai departe de un roast pe beat la adresa unor vedete, menit să distreze un public larg consumator de TV. Bineînțeles că treaba asta nu a mulțumit pe toată lumea și treptat ascultătorii au început să se trieze, până când de la ,,puștiu’ de la iUmor” am ajuns într-un final să mă simt apreciat la nivelul de ,,COJO” care scoate primul său album intitulat ,,ABRAZIV” și care nu are vreo legătură cu debutul său în industrie.
Atât în reprezentațiile tale de la iUmor cât și în piesele postate pe canalul tău de YouTube încerci să educi ascultătorii în legătură cu diverse aspecte ale vieții, ce feedback ai din partea oamenilor?
Deși, în mod specific, am cel puțin un vers care vorbește despre această ,,educație” față de ascultători, mie îmi place mai mult să o numesc ceva de genul: ,,înșiruire de perspective”. Ce înseamnă asta? Fără să pornesc în acest interviu o întreagă şi stufoasă poliloghie despre argumentarea a ce urmează să spun, eu cred al dracu’ de tare că trăim niște vremuri în care accesul la informație este atât de facil și înșelător, iar informația poate fi atât de rudimentară, încât omul, fiind grăbit și constrâns de viteza de desfășurare a lucrurilor care îl înconjoară, nu mai are timp să își creeze un ansamblu de perspective și o ia drept literă de lege pe cea mai accesibilă dintre perspective, refuzând vehement alte puncte de vedere.
Cam așa oamenii au ajuns extrem de ușor de manipulat, începând cu cele mai mici aspecte la nivel conștient, până la cele mai importante aspecte și principii de viață la nivel inconștient sau subconștient.
Cum a început pasiunea ta pentru muzică?
Le-am încercat pe toate: am făcut 15 ani de karate, am făcut dansuri sportive, balet, beatbox, am vândut la tarabă în piață, am pilotat avioane ultraușoare, da’ cine mai știe ce-am făcut… Acum fac și film, dar tot ritmul mă ține acolo. Muzica nu a apărut ca o pasiune, s-a dezvoltat în timp din toate cele de mai sus plus boala mea să fac beatbox. Analizându-mă acum îmi dau seama că de când eram mic și mâncam bătaie de la tata fiindcă nu-mi tăcea gura fix când era cazul, simțeam nevoia să fredonez și să reproduc orice sunet pe care îl auzeam. Fix cum era gagiul ăla din Academia de Poliție, Michael Winslow.
Cum arată prezentul tău din punct de vedere artisitc?
Asemenea începutului unei cariere longevive și de mare succes. Unii ar numi afirmația asta drept un soi de aroganță, însă doar eu știu cum muncesc de când iese soarele până îmi permit să mă culc cu gândul ăsta în minte.
Ce artist din lumea muzicii te inspiră?
Bob Dylan.
Cu ce performanțe de până acum te mândrești cel mai mult?
Pe plan individual, faptul că în mai puțin de 2 ani am reușit să scot primul meu album la o calitate care, fără falsă modestie, concurează cu ușurință cu producții de seamă din industrie. Iar principalele aspecte care au contribuit enorm la dezvoltarea carierei mele sunt oportunitățile de a colabora cu oameni precum Deliric, Vali Umbră sau Kepa.
Cu ce artist ți-ar plăcea să colaborezi pe viitor?
Aș prefera să îi fac declarația asta de colaborare în privat la momentul oportun.
Ce îți doreai să faci când erai mic se potrivește cu ce faci acum?
Mulțumesc lui Dumnezeu că nu.
De unde te inspiri când compui versurile pieselor tale?
Din cum am fost ieri față de cum sunt azi. Dacă îmi place, relax, dacă nu, cel mai probabil o să scriu despre asta.
Știm că ești student la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, dacă ar fi să alegi un singur drum, ar fi muzica sau filmul?
Între două elemente se naște un ritm neregulat, dintr-o înșiruire de ritmuri neregulate se naște un ritm regulat, dintr-un ritm regulat se naște viața, iar din viață teatrul și ulterior filmul. Cred că e destul de evident că încă nu sunt în starea în care să pot oferi ceva concret la întrebarea asta.
Am vorbit destul despre realizările tale, acum să trecem la Andrei omul.
Daca în faţa ta ar fi acum un adolescent, ce sfat i-ai da?
Muncește pentru ștoul tău până ești suficient de autocritic cât să nu mai ai nevoie de părerile nimănui. Nu asculta tot ce spun oamenii influenți pe rețelele de socializare.
Spune-mi un lucru care îţi place foarte mult la tine şi unul care te deranjează.
Iubesc încrederea asta oarbă în mine inspirată de taică-miu, încredere cu care am plecat de la nivelul de bigot și pe care am ajuns în cele din urmă să o controlez și să o pot argumenta.
Faptul că mă adâncesc de multe ori în teoretizarea emoțiilor, încercând să le găsesc niște tipare, mă distruge. Și asta fiindcă singura mea calitate nativă e empatia și capacitatea asta de a analiza limbajul corpului pe care mi-am perfecționat-o în ultima vreme și prin film și teatru. Nu ai cum să mă minți. Dacă îți las impresia asta, ori am trecut cu vederea, ori nu am acceptat, dar de simțit am simțit. Mostly iubesc să teoretizez ce simt, dar îmi face rău.
O responsabilitate pe care ţi-ai dori să nu o ai?
Mi-aș dori ca orice om să înțeleagă că fiecare artist, vedetă, persoană influentă pe care o admiră și o stimează/idolatrizează, joacă un rol. Una din definițiile teatrului spune că teatrul apare atunci când un om pretinde că e altcineva în timp ce publicul privește. Fără public nu există teatru/muzică, deci importanța artistului e generată de către privitori/ascultători. Practic fără public, artistul e nimic mai mult decât un om de rând.
Ce minciună spui cel mai des?
Încă puțin și iese albumul.
3 lucruri mărunte care te fac întotdeauna să zâmbeşti
Să aud de bine despre absolut orice om pe care l-am întâlnit de-a lungul vieții și pe care poate l-am și uitat. Un comentariu în care cineva mi-a analizat o dumă dintr-un vers și a înțeles-o. Când mă sună mama să trec pe la țară că mi-a făcut clătite.
Care este cel mai mare vis de-al tau în momentul ăsta?
Să-mi pot duce cel mai mare vis până la capăt.
Sunt persoane care tot timpul au ceva de adăugat sau de comentat, cum reacţionezi la critici?
Sunt extrem de egocentrist în ceea ce privește lucrurile pe care le simt și ajung să le cred. Îmi plac părerile, dar oricât aș încerca, nu mă influențează ca stare. Preiau partea constructivă extrem de rar dacă e cazul sau poate chiar deloc, fiindcă produsul meu final, de cele mai multe ori, a trecut deja prin absolut toate filtrele de posibile îmbunătățiri. Cum am spus și mai sus, muncesc până nu mai am nevoie de păreri, fiind cât se poate de autocritic.
Daca ai avea un semn de avertizare pe tine, ce ar scrie pe el?
#NUMAIFIPROST
Cine te cunoaşte cel mai bine?
Probabil eu. Deși cred că poți citi și înțelege un om mult mai ușor din exterior prin sinceritate și răbdare. Mă uit des în oglindă.
Un film care te-a marcat sau care îţi place foarte mult?
Monty Python’s Life of Brian. Greu de digerat. Depinde de cât ești de dispus să accepți anumite lucruri.
La final, COJO ne-a urat:
,,Pup, iubesc și respect.”
Mi-a făcut o deosebită plăcere acest interviu. Îi mulţumesc lui COJO pentru timpul acordat şi cu siguranţă îl veţi întâlni şi cu alte ocazii.
172 Comments