Vlad Gherman: ,,Îți mai zic ceva ce nu am povestit niciodată: În zilele în care avem de jucat secvențe grele preferăm să nu ne îmbrățișăm/pupăm ca să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut”.

Citește interviul cu Vlad despre prima amintire din copilărie, muzică, actorie, noile proiecte, dar și despre viața alături de Criss.

Vlad, mai face muzica parte din viața ta sau te dedici cu totul actoriei?

Muzica a reprezentat o perioadă importantă din viața mea. Pot să îți spun că a fost o ,,despărțire” grea, dar benefică! M-am concentrat foarte mult pe actorie, iar anul acesta am terminat și Masteratul în Artă Teatrală. Muzica va avea mereu un loc special în inima mea și de fiecare dată când am ocazia cânt: fie în duș, fie la un karaoke-bar. 😂

Cum ați depășit această perioadă, tu și Criss? Ce activități fun ați făcut în pandemie?

În prima parte ne-am odihnit. Eram obosiți după filmările pentru serialul Sacrificiul. Am avut 2 săptămâni în care nu am făcut mare lucru. Ușor-ușor am început să adăugăm în programul de zi cu zi câteva exerciții fizice, jocuri de societate, seriale și filme, etc. Nimic din ce nu au încercat și alții. Norocul nostru cel mare este că avem o curticică mică și am petrecut mare parte din pandemie stând pe șezlongurile din grădină.

Vlad & Criss
Am văzut că mergeți în multe vacanțe, în locații care mai de care mai frumoase. Care este destinația voastră preferată?

Nu avem o destinație anume. Tot ce ne dorim atunci când ne propunem să ieșim din țară este să cunoaștem culturi noi, să vedem peisaje frumoase (și nu neapărat puncte de atracție turistică aglomerate), să încercăm bucătăria locală. Tot ce îți pot spune este că preferăm să mergem în țări calde ca păsările călătoare. Nu practicăm sporturi de iarnă și tocmai din acest motiv de anul nou plecăm în Asia.

Foto: Arhiva personală
Care este prima amintire din copilărie?

Wow…bună întrebare..cred că e imposibil să rememorez prima mea amintire, dar cred cu tărie că amintirea care te marchează cel mai mult poate fi considerată prima amintire. Pe mine m-a marcat o zi, care se anunță a fi una oarecare, petrecută la ștrand. Nu știam să înot, dar ai mei găseau soluții la orice. De data asta soluția a fost să mă pună pe mine cu fundul pe un colac. Fiind și prietenii de familie acolo au început să mă paseze de la unul la altul până când m-am răsturnat cu colac cu tot. Țin minte că timpul s-a dilatat atunci și, în capul meu, am stat vreo 5 minute sub apă prin care nu vedeam nimic. După acele ,,5 minute” dramatice m-a pescuit tata (la propriu) din apă. M-a luat de un picior și m-a ridicat la suprafață. Aveam 3 ani și până la 14 ani eu nu am vrut să mai intru niciodată in apă.

Dintre personajele pe care le-ai interpretat, este unul de care te-ai simțit mai apropiat, care te-a inspirat în viața de zi cu zi?

Ioan, personajul din Fructul Oprit, a fost un personaj memorabil care a avut parte de multe schimbări de-a lungul poveștii. Deși a fost un contre-emploi am rezonat foarte mult cu acest personaj. Îmi plăcea bunatatea lui exagerată deși mă enerva naivitatea lui.😂 De multe ori îmi venea mie să îmi dau două palme și să zic ,,Haide măi Ioane…chiar așa credul ești?”. Am îndrăgit povestea lui și cu mâna pe inimă pot să spun că a fost personajul meu preferat care m-a cucerit prin complexitatea lui.

Vlad în serialul – Fructul Oprit
Cum te pregătești pentru un rol, cum intri în pielea personajului?

Citesc, văd filme de referință, mă documentez pe internet și văd tot felul de behind the scene-uri. E greu să joci ceva ce nu ai trăit în viața reală și ai nevoie de toate ajutoarele posibile. Din fericire, în ziua de astăzi, ai acces la orice vrei, de acasă.

În spatele fiecărui personaj e o muncă grea. De multe ori sunt conștient de mentalitatea telespectatorilor care este total greșită și anume ,,e ușor să fii actor”. Chiar este o meserie în toată regula și nu spun că fiecare își face documentația așa cum trebuie. Există oameni care sunt nativ înzestrați cu aptitudini actoricești și care se bazează numai pe asta. Nu spun nici că asta e soluția corectă pentru personajul pe care urmează să îl interpretezi. Orice ar fi, orice metodă de învățare alegi, tot muncă este. Oamenii văd în fața televizoarelor un personaj? Înseamnă că actorul și-a atins scopul. Atâta timp că este veridic în tot ceea ce face!

Există o persoană care te inspiră când vine vorba de actorie, ai un idol?

După prima mea experiență în domeniu am cunoscut foarte mulți actori mari; unii dintre ei nu mai sunt printre noi. Nu vreau să spun că nu am idoli din alte țări, dar aș vrea să spun că cel mai mult au contat pentru mine sfaturile care au venit de la actorii cu experiență alături de care am avut plăcerea să lucrez. Domnul Marin Moraru în special. El mi-a sugerat să renunț la dorința mea de a da la medicină și să urmez drumul actoriei pentru că am talent, dar că nu pot să reușesc în meseria asta dacă nu am și studii. El mi-a recomandat cărți și filme. El îmi spunea mereu când ceva nu a fost bine într-o secvență sau când a fost foarte bine. Pentru mine, el a fost și va rămâne idolul meu alături de care am avut și onoarea să joc!

Cum arată o zi din viața ta?

Destul de normală. Mă trezesc în jur de ora 9, îmi fac micul dejun, mă duc la sală, îmi vizitez părinții și bunicii, mănânc de prânz, mă văd cu prietenii la fotbal, mă întorc acasă și mă uit la seriale cu Criss.

Cum te-a schimbat proiectul ,,Pariu cu viața”?

Total! Eram un puști de liceu care se pregătea să intre la Medicină. Am luat castingul pentru serial, casting la care nici măcar nu mă înscrisesem eu (pe scurt: mama m-a înscris fără să îmi spună de 5 ori…cu poze diferite). După casting drumul meu era neschimbat. În continuare urma să dau la Medicină. Abia după ce am început filmările și după ce am început să primesc confirmări de la alți actori m-am întors 180. A urmat o muncă grea de convingere cu tatăl meu care își dorea să devin medic, dar într-un final pasiunea a învins.

Vlad Gherman în perioada serialului ,,Pariu cu viața”
Spune-ne o melodie care descrie cel mai bine viața ta de acum.

Queen- These are the days of our lives; se potrivește și cu perioada grea prin care trecem cu toții, dar și cu acest interviu care a răscolit în mine multe amintiri frumoase.

Queen – These Are The Days Of Our Lives (Official Video)
Este greu să delimitezi viața personală de cea profesională, mai ales când tu și Criss jucați în același serial?

Nu este greu deloc. Așa cum am spus: asta e meseria noastră. Intră în fișa postului să joci cu partenerul de viață. Am jucat de nenumărate ori alături de Criss momentele dramatice, tensionate, conflictuale prin care treceau personajele noastre deși noi eram bine în viața de zi cu zi. Secvențele au ieșit atât de bine încât lumea se gândea că suntem certați pe bune! Când ajungem pe set devenim niște personaje și ne părăsim viața fictivă după ce urcăm în mașină și pornim spre casă. Îți mai zic ceva ce nu am povestit niciodată: În zilele în care avem de jucat secvențe grele preferăm să nu ne îmbrățișăm/pupăm ca să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut. 

Ce proiecte pregătești pe viitor?

Lucrăm la un proiect nou, dar mai multe detalii nu pot da, din păcate. Sper că până la finalul anului să pot ridica cortina și să povestesc mai multe despre ce urmează să facem. Oricum, până la anul nu veți putea vedea rezultatul muncii noastre. Aveți răbdare și încredere pentru că vom face ceva extraordinar pentru voi 🙏🏼

La finalul interviului, Vlad a pregătit un VIDEO pentru IdeaMan și fanii lui:
Mesajul lui Vlad Gherman.