Katy Perry revine cu o nouă melodie, intitulată „Electric” ce va fi inclusă pe noul material discografic al acesteia – „Pokémon 25”.
Cu ocazia aniversării a 25 de ani de la lansarea personajului animat, artista a lansat piesa „Electric” în care aceasta redevine copil.
„Temele melodiei – reziliența, aprinderea luminii interioare – mi-au ghidat viața, așa cum au făcut-o, în paralel, și povestea și personajele Pokémon. Pikachu este versiunea matură a lui Pichu, așa că în videoclip vedeți versiunea mai tânără a mea cu Pichu și pe mine, cea din prezent, cu Pikachu. Amândoi ne maturizăm, dar păstrăm o doză de jovialitate”, a declarat Perry.
Mai mult decât atât, Katy nu este singura care a contribuit la acest proiect, ci a făcut-o alături de Post Malone și J Balvin și măturisește cum Cafeneaua Pokémon din Japonia a readus-o în copilărie.
Videoclipul este unul plin de culoare, care ne duce cu gândul la perioada copilăriei și care, o întruchipează pe Katy Perry în mai multe ipostaze inedite.
Noul album al cântăreței este programat să fie lansat chiar anul acesta, iar „Electric” este prima piesă care a fost dezvăluită până acum.
Redactor: Andreea Buinoschi