Fără doar și poate, Mădălina Ghenea este una dintre cele mai frumoase femei din lume, iar faptul că este și româncă, ne face să fim foarte mândri.
Pe lângă frumusețea sa unică, Mădălina are și o carieră impresionantă în actorie și modă, iar vara aceasta a fost una foarte plină pentru ea și premiile pentru recunoaștere în domeniul său de activitate au curs pe bandă rulantă.
Mădălina Ghenea, frumusețe la superlativ și o carieră impresionantă!
Filme precum „Deep Fear”, „House of Gucci”, „Youth – La giovinezza”, „Dom Hemingway”, „I Soliti Idioti: il film”, „Zoolander 2” și alte pelicule, i-au adus Mădălinei recunoașterea internațională, atât ca actriță, cât și ca producător.
De asemenea, campanii cu brand-uri de renume, cum ar fi cele de la Damiani, PHILIPP PLEIN sau Intimissimi, o poziționează pe frumoasa actriță în topul celor mai căutate influenceri de a fi imaginea unor astfel de mărci.
Pe lângă toate aceste lucruri, Mădălina are și propria sa Casă de Producție, alături de care realizează campanii și filme de mare succes.
Mădălina Ghenea, o vară plină de premii!
Mădălina a fost distinsă cu premiul „Diva E Donna” la cea de-a 81 ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, acolo unde a atras toate privirile.
După care au urmat premii speciale și recunoașteri, la Festivalul de Film de la Tropea, Magna Graecia Film Festival, Premio Cinematografico Delle Nazioni de la Taormina, premiu prestigios la Ischia Global Fest în calitate de producător, premiul OSF, la Florența, premiu la Los Angeles, Italia – Women in Film Awards. Pe lângă toate aceste recunoașteri semnificative, Mădălina a fost răsplătită și în cadrul premiilor Kultho – Gala Femeilor Remarcabile, în România.
Totodată, filmul „Deep Fear”, unde Mădălina are rol principal, a ajuns locul 1 în aproape toate țările din lume, ceea ce reprezintă un pas mai mult decât important în cariera frumoasei actrițe care ne surprinde mereu în tot ceea ce face.
Citește și articolul despre Mădălina și filmul „Deep Fear”: https://ideaman.ro/madalina-ghenea-face-furori-in-filmul-deep-fear/