Mariah Carey este una dintre cele mai vândute artiste din toate timpurile și una dintre cele mai bune cântărețe, care a marcat pe deplin industria muzicală mondială cu hit-urile ei legendare.
Până în prezent, Carey a reușit să strângă în palmares 5 premii Grammy, printre care două în 1991, la categoriile „Best New Artist” & „Best Female Pop Vocal Performance” pentru piesa de debut „Vision of Love” și alte trei în 2006, pentru „Best Contemporary R&B Album” – albumul „The Emancipation of Mimi”, „Best R&B Song” & „Best Female R&B Vocal Performance” pentru piesa „We Belong Together”.
La nivel mondial, artista a vândut până acum peste 220 de milioane de albume și single-uri și totodată, are 19 piese numărul 1 în celebrul top muzical Billboard Hot 100.
Joi seară, în cadrul Recording Academy’s Black Music Collective, Mariah a primit al șaselea premiu Grammy din carieră, și anume, Global Impact Awards, acordat pentru contribuția absolută asupra muzicii de „culoare” (negre) și influența asupra industriei muzicale, dar și asupra milioanelor de oameni din întreaga lume.
Cel care i-a înmânat faimoasei cântărețe premiul a fost legendarul Stevie Wonder, care i-a dedicat și o „serenadă”. În timp ce cânta la pian, Stevie îi făcea o confesiune lui Carey în fața întregului public: „Te iubesc și asta va fi pentru totdeauna”
Mai mulți artiști consacrați i-au oferit lui Carey un tribut de neuitat. Producătorul Babyface a cântat melodii la care a lucrat cu Mariah, precum „Every Time I Close My Eyes” sau „When You Believe”. Yolanda Adam a surprins pe toată lumea cu interpretarea piesei „Make It Happen”, Tori Kelly a cântat melodia de debut a lui Carey, „Vision of Love”, iar Busta Rhymes a interpretat „I Know What You Want”.
Faptul că au trecut aproximativ 20 de ani de la ultimul Grammy pe care Mariah l-a câștigat, nu a trecut deloc neobservat de către celebra artistă, care, la primirea distrincției Global Impact de la Black Music Collective by Recording Academy, a adăugat și o notă caracteristică, spunând: „Este acesta un Grammy adevărat? N-am văzut unul de foarte mult timp”.
În discursul său, Mariah a lăsat ironia la o parte și a devenit serioasă, mărturisind că de-a lungul timpului a trebuit să lupte pentru a cânta și scrie genul de muzică de care se simțea cel mai apropiată.
„Când am început prima dată în domeniul muzical, mi s-a spus adesea să mă conformez cu anumite așteptări. Nu am fost încurajat să mă concentrez pe dragostea mea pentru muzica neagră. A fost nevoie de nenumărate certuri, de crize de furie nesfârșite – le voi numi accese de furie – și, în mare parte, o determinare neclintită, dar, în cele din urmă, am reușit să-mi dezvălui sinele autentic, așa cum se spune, și să creez muzică care a venit din inima mea. Făcând acest lucru, am descoperit un nou sentiment de libertate și împlinire”, a mai declarat Mariah Carey.
Și Lenny Kravitz a fost răsplătit în cadrul aceluiași eveniment, care a avut loc la Fairmont Century Plaza, în Los Angeles, cu premiul Global Impact Awards.
Cea de-a 66-a ediție Grammy Awards 2024, a avut loc duminică, 4 februarie, la Crypto.com Arena, în Los Angeles.
Mariah Carey is a #Living Legend
La sfârșitul anului trecut, Carey a primit din partea Billboard Music Awards 2023, distincția Chart Achievement Award pentru legendara piesă de Crăciun – „All I Want For Christmas Is You”. De asemenea, artista a avut prima interpretare din istorie a acestui cântec în cadrul unor premii muzicale.
Cel de-al doilea premiu important pe care Mariah l-a primit anul trecut, a fost Music Icon Award în cadrul galei theGrio Awards 2023.
Patti Labelle i-a adus un tribut prin piesa „Love Takes Time”, Coco Jones & Boyz II Men au interpretat hit-ul „One Sweet Day”, iar Jennifer Hudson a cântat „Vision of Love”.