Sam Fischer și Demi Lovato au revenit în forță și au lansat videoclipul piesei lor, intitulată ,,What Other People Say”, prin care cei doi artiști au decis să transmită un mesaj extrem de important.
„Acest cântec reflectă felul în care poți să pierzi cine ești cu adevărat într-un efort de a mulțumi societatea. De aceea am vrut să fac această piesă cu Sam”, a mărturisit Demi Lovato.
Mesajul melodiei vorbește despre cum, din dorința de a fi plăcuți de cei din jur, ne schimbăm personalitatea și renunțăm în acest fel la noi înșine.
Regizat de Dano Cerny, videoclipul începe cu Demi așezată într-un tren, în care predomină întunericul. După ce se întâlnește cu Sam, duetul celor doi se mută deasupra trenului, acolo unde cântă în mișcare.
Redactor: Andreea Buinoschi