Nu lansează un nou album și nici o piesă nouă, dar Rihanna le-a dat o super veste fanilor. Artista de 33 de ani și rapper-ul A$AP Rocky așteaptă primul lor copil.
Fotograful celebrităților de la Hollywood, Diggzy este cel care a făcut ședința foto prin intermediul căreia artista și-a anunțat sarcina. Cu toate acestea, niciunul dintre cei doi viitori părinți nu a făcut declarații despre marele eveniment și încă nu știm când copilul va apărea pe lume.
Zvonurile legate de sarcină au apărut încă din luna noiembrie, după ce Rihanna a plecat în Barbados, țara sa de origine. Acum, toată lumea așteaptă noi informații cu privire la minunea care s-a întâmplat în viața celor doi.
Chiar dacă cei doi artiști nu au oferit mai multe informații despre marea veste, Rihanna nu s-a putut abține și a postat pe pagina ei de instagram mai multe fotografii, în care se laudă cu burtica de gravidă. Cântăreața a postat pozele, având mesajul: „how the gang pulled up to black history month”.
Reacțiile nu au încetat nici ele să apară și la acele imagini, cântăreața a strâns peste 17 milioane de aprecieri.
Rihanna și A$AP Rocky și-au făcut publică relația în mai 2021, însă nu se știe exact data oficială de când aceștia formează un cuplu.
Mai mult decât atât, se vorbește și despre o revenire în muzică a cântăreței, mai ales că aceasta nu a mai lansat nicio piesă de șase ani. Deși a fost implicată în domeniul cinematografic și a dat lovitura și pe plan antreprenorial, lipsa single-urilor sale se simte.
Totodată, Riri a devenit anul trecut, cea mai bogată cântăreață din lume, având o avere estimată la 1,7 miliarde de dolari.