Anul acesta, a 56-a ediție a Super Bowl s-a desfășurat pe data de 13 februarie, fiind cea mai târzie dată din istoria evenimentului. 💥

(Photo by Ronald Martinez/Getty Images)
Cum era de așteptat, cele mai importante nume din industria muzicală au urcat pe scenă și au cântat în pauza finalei din NFL (Liga de Fotbal American). Așa cum s-a întâmplat doar în anul 2012, cinci artiști au întreținut atmosfera – Dr. Dre, Snoop Dogg, Eminem, Kendrick Lamar și Mary J. Blige.
Întregul eveniment a ajuns la apogeu în momentul în care artiștii au interpretat împreună piesa de semnătură, „Still D.R.E.” a lui Dr. Dre în colaborare cu Snoop Dogg. Printre artiștii menționați anterior, au mai cântat 50 Cent și Anderson .Paak (la tobe).
Hit-uri precum „California Love”, „The Next Episode” sau „Family Affair” au dus publicul la extaz.

Ronald Martinez/Getty Images
Acesta a fost un show marca „Original Gangsters”, care marchează pentru prima dată în istoria unuia dintre cele mai urmărite și importante evenimente din Statele Unite – Super Bowl, artiștii de hip-hop și rap, care sunt principalii interpreți ai spectacolului remarcabil.

Mai mult decât atât, la finalul spectacolului, în semn de solidaritate pentru Black Community, Eminem a ținut un moment de reculegere.
Staruri precum Beyonce, Jay-Z, Kanye West, Justin Bieber și Hailey Bieber, Ludacris, Usher, Ryan Reynolds, The Weeknd, Ciara, J. Lo și Ben Affleck, JoJo, Drake, baschetbalist-ul LeBron James, dar și mulți alții, au fost prezente la Super Bowl.
Cântăreața americană de muzică country, Mickey Guyton, a cântat The National Anthem – vezi aici.

Iar artista Jhené Aiko, cunoscută pentru aparițiile din videoclipurile muzicale ale trupei B2K, a cântat „America the Beautiful” – vezi aici.

De asemenea, echipa Los Angeles Rams a câştigat ediția de duminică seară de la Super Bowl, după ce a învins, cu scorul de 23-20, echipa Cincinnati Bengals.

Sursă: usmagazine.com
A 56-a ediție de la Super Bowl s-a desfășurat în Los Angeles, la SoFi Stadium. În anii precedenți, pe scenă au mai urcat: Shakira, Beyonce, The Weeknd, Lady Gaga, Katy Perry, Madonna, Michael Jackson, Jennifer Lopez și mulți alții.