Piesa a fost compusă în timpul stării de urgență, chiar de către Cornel Ilie, solistul trupei VUNK. Versurile piesei descriu momentele de nesiguranță și pe cele de inconsecvență ce își fac loc într-o relație care nu mai are nicio șansă.

Videoclipul single-ului ,,Vino, du-te” a fost produs de Luca’s Art Film, regizat de San, iar DoP a fost David Mogan.

„Cântecul este despre momentele care apar, poate inevitabil, în orice cuplu, în care unul dintre cei doi una simte, alta spune, una gândește, alta face, una plănuiesc împreună și alta se întâmplă. Acest moment real, această emoție plină de tensiune și de emoție, această nesiguranță în celălalt, toate acestea au născut piesa asta, scrisă într-o zi de martie, în carantină. Cu Lidia am vorbit de multă vreme să colaborăm, iar acum ne-am întâlnit la momentul potrivit, în cântecul perfect pentru noi”, a mărturisit Cornel de la VUNK.

Piesa a fost primită foarte bine de către public, în aproximativ 8 ore de lansare, având peste 175 de mii de vizualizări.

„Aceasta piesă este despre nehotărârea ce se instalează în inima cuplurilor atunci când nimic nu a mai rămas de spus sau de trăit, dar niciunul dintre ei nu poate lua o decizie. Vino… Du-te, lasă-mă şi nu mă lăsa… Un joc intens al emoţiilor în care mulţi se regăsesc. Îmi doream de mult timp o piesă cu Vunk şi uite că am reuşit în toamna asta să am o piesă ca o confesiune”, a declarat Lidia Buble.

Te așteptai la această colaborare?

VUNK feat. Lidia Buble – Vino, du-te (Official Video)

Redactor: Andreea Buinoschi