John Legend revine cu „You Deserve It All”, chiar în prag de sărbători și totodată, vrea să celebreze noul contract pe care l-a semnat alături de Republic Records, Casa de Discuri cu care urmează să colaboreze de aici înainte.

John Legend alături de cei de la Republic Records

„Sunt încântat să colaborez cu Republic Records în acest următor capitol al carierei mele. Toți cei de la label au fost atât de minunat să lucrezi. Sunt încântat să iau această nouă călătorie artistică și creativă cu ei și aștept cu nerăbdare să împărtășesc muzică nouă cu oamenii în curând”, a spus John Legend.

Reprezentanții Casei de Discuri s-au arătat și ei foarte încântați de colaborarea cu juratul de la The Voice.

„Este superstarul desăvârșit al secolului 21 al cărui impact asupra culturii și în întreaga lume continuă doar să se extindă. Suntem atât de onorați să ne unim forțele cu el în timp ce lansează următoarea eră cu unele dintre cele mai puternice creații ale sale de până acum”, au fost cuvintele lui Wendy Goldstein, președintele Republic Records, West Coast Creative.

„You Deserve It All” a fost compusă de producătorul american Raphael Saadiq, iar John şi Meghan Trainor au co-scris-o.

Melodia a fost lansată în prima zi a lunii decembrie, iar videoclipul îl prezintă pe artist dansând, cântând şi aranjând casa pentru venirea lui Moş Crăciun.

John Legend – You Deserve It All (Official Video)

Redactor: Andreea Buinoschi