Vești bune pentru fanii Harry Potter! Pe data de 1 ianuarie, HBO Max readuce magia, difuzând un episod special cu ocazia a două decenii de la difuzarea primului film.
„Harry Potter 20th Anniversary: Return to Hogwarts” va readuce în prim-plan cele 8 filme inspirate din celebrele cărți ale autoarei britanice J. K. Rowling. Mai mult decât atât, admiratorii peliculei vor putea urmări și câteva interviuri speciale cu majoritatea actorilor.
„Harry Potter a fost casa mea, familia mea, lumea mea, iar Hermione încă este personajul meu fictiv preferat din toate timpurile. Cred că un jurnalist a declarat la un moment dat că a fost iritant să mă audă spunând de nenumărate ori într-un interviu cât de norocoasă am fost și chiar a început să numere de câte ori am menționat asta…Dar am știut încă de atunci! Și încă știu”, a spus Emma Watson despre rolul său, Hermione.
Cei care au dat viață personajelor Harry Potter, Hermione Grainger, Ron Weasley, Bellatrix Lestrange, Lord Voldemort, Sirius Black, Lucius Malfoy, Fred Weasley, Draco Malfoy, Ginny Weasley, Oliver Phelps, Luna Lovegood și Dean Thomas vor acorda interviuri, iar lista nu se oprește aici.
Harry Potter reprezintă o serie de 8 filme fantastice, ce a avut un succes fulminant în întreaga lume, clasându-se printre cele mai de succes producții cinematografice din toate timpurile. Lansarea primului film din celebra serie a avut loc în 2001 cu „Harry Potter and the Philosopher’s Stone”, iar ultimul în 2011 cu „Harry Potter and the Deathly Hallows – Part 2”.
De asemenea, anul acesta, cele 8 pelicule marca „Harry Potter” au înregistrat în box office, încasări de peste 7,7 miliarde de dolari la nivel mondial.
Redactor: Andreea Buinoschi