Pe 24 ianuarie 2021, Adele lansa al doilea său material discografic, intitulat „21”. Aşa cum a făcut şi în cazul primului său album, artista a denumit materialul de studio după vârsta la care a început să lucreze la el.
„21” a ajuns pe prima poziţie în peste 30 de ţări şi a fost desemnat cel mai bine vândut album atât în anul 2011, cât şi în anul 2012, în întreaga lume.
În Marea Britanie, acesta a fost cel mai bine vândut material discografic al secolului 21, al patrulea cel mai bine vândut album din toate timpurile şi cel mai bine vândut album al unei artiste solo din toate timpurile.
Pentru cele peste 10 milioane de copii vândute în America, „21” a primit discul de diamant din partea RIAA şi a fost cuprins trei dintre cele mai de succes melodii: „Rolling in the Deep”, „Set Fire to the Rain” şi „Someone Like You”.
De asemenea, a fost inclus în Rolling Stone’s 500 Greatest Albums of All Time, dar şi în 1001 Albums You Must Hear Before You Die.