Charlie Puth este pus pe fapte mari luna aceasta și nu doar din punct de vedere muzical. Artistul a lansat o piesă nouă, intitulată „Light Switch” și, totodată, transmite un mesaj extrem de important prin intermediul acesteia.
Videoclipul, care a fost realizat de către Christian Breslauer, spune povestea unui tânăr care intră în depresie și care începe să mănânce incontrolabil, dar, în cele din urmă, reușește să înceapă un stil de viață sănătos.
Single-ul a fost compus chiar de către artist, alături de Jacob Kasher şi Jake Torrey. Urmează să fie inclus și pe cel mai nou album al artistului – „Charlie”, care îşi va face apariţia în decursul acestui an.
Materialul discografic este alcătuit din 10 piese şi fanii aşteaptă cu nerăbdare apariţia acestuia.
De asemenea, în doar câteva zile de la lansarea melodiei „Light Switch”, Puth a strâns aproximativ 11 milioane de vizualizări pe YouTube.