AVA, artista cunoscută pentru colaborările și piesele de succes, precum „Emoții” sau „Fluturi în stomac”, a făcut luna de miere alături de Beyonce.

AVA alături de Beyonce la Madame Tussauds, în Amsterdam

La doar câteva zile după nuntă, AVA și Bogdan, alesul inimii sale, au plecat într-o mini-lună de miere în Bruxelles și Amsterdam, iar acolo au întălnit-o și pe Beyonce, la unul dintre cele mai grandioase spectacole din turneul european.

AVEM VIDEO EXCLUSIV CU BEYONCE ȘI AVA!

Fană înfocată de mică a celebrei artistei de peste ocean, AVA nu a putut sta departe, iar gândul că o să fie alături de Beyonce, preț de câteva ore, a făcut-o cea mai entuziasmată și a fost în al nouălea cer la show-ul divei din Olanda.

AVA a cântat alături de Beyonce, hit-ul „Love on Top” pe Johan Cruijff Arena, în Amsterdam

„M-am bucurat că totuși am reușit să fac o poză cu Beyonce la Madame Tussauds, chiar și în acest fel. Concertul a fost uimitor, magnific, am toate laudele din lume, mi-a remixat așa viziunea asupra muzicii și a ceea ce înseamnă un artist complet!”, a declarat AVA despre Beyonce.

Și asta nu e tot, pe lângă concertul lui Beyonce, AVA și-a mai făcut un cadou inedit. Frumoasa artistă a absolvit examenul de licență cu brio în muzică și a luat 10.

AVA, ÎN LACRIMI LA CONCERTUL LUI BEYONCE!

În urmă cu doar o lună de zile, AVA spunea „DA” pentru totdeauna în fața lui Dumnezeu, a soțului ei, a familiei, dar și a celorlalți invitați.

AVA s-a căsătorit cu cel mai bun prieten al său, Bogdan. Cei doi s-au cunoscut cu mai mulți ani în urmă, pe vremea când erau doar prieteni foarte buni, n-au mai vorbit o perioadă de timp, iar când s-au regăsit, în mai puțin de doi ani, flacăra iubirii i-a făcut să își unească destinele și să se căsătorească.

AVA și Bogdan, imagini de la nuntă

Frumoasa blondină a fost plină de emoții și a plâns de fericire la cel mai important moment din viața ei.

Obișnuită să cânte în fața a mii de oameni, datorită carierei impresionante de peste 10 ani de zile în industria muzicală, se pare că acum AVA nu a mai fost la fel de stâpână pe sine, fiind vulnerabilă la aceste clipe unice.

AVA: „Nu m-aș fi gândit că o să fiu atât de sensibilă în ziua nunții mele. Cumva, am conștientizat că din momentul ăla, voi cu Bogdan trup și suflet, vom fi 2 în 1.”

Artista a ales o rochie albă simplă, dar cu detalii foarte interesante, complimentele din partea celor din jur, neîntârziind să apară.

La nunta sa, AVA a dansat până dimineața și cum nu se putea să stea de o parte, artista a și urcat pe scenă și a cântat piesa „Je t`aime” pe care i-a dedicat-o în special soțul ei, DJ Kobin (Bogdan), dar și invitaților.

Feli, celebra fetiță ventriloc Ana-Maria Mărgean, familia Dobrincu, dar și mulți alții, s-au aflat printre invitații de la nunta AVEI.

Imagini în premieră de la spectacolul lui Beyonce din Amsterdam