Cardi B se pare că a fost trasă la răspundere din cauza faptului că nu a mai lansat nicio melodie în ultima vreme, iar artista a explicat care sunt motivele.
„Am văzut mulți dintre voi vorbind prostii de genul: «Oh, nu mai lansează nimic». Așa că, atunci când voi lansa, voi vorbi mai mult despre asta, pentru că e clar că nu pot vorbi despre asta acum. Dar chiar am avut dificultăți tehnice cu ultimul meu proiect.
Am avut nu una, nu două, ci vreo trei dificultăți tehnice la muzica la care am lucrat și care trebuiau rezolvate înainte de a scoate pe piață lucrurile la care am lucrat”, a spus aceasta pentru Bardi Gang.
Mai mult decât atât, artista a dezvăluit că mai multe declarații vor fi făcute atunci când piesele vor apărea. Ultimul său material discografic a apărut în urmă cu patru ani, lucru ce nu prea este pe plac pentru fanii săi.
”Invasion of Privacy” a fost albumul său de debut, apărând pe data de 6 aprilie 2018. Acesta a fost lansat prin intermediul Atlantic și a fost produs de către Craig Kallman, J. White Did It, Allen Ritter, Frank Dukes, DJ Mustard și Tainy.
Materialul de studio s-a clasat pe locul 5 în UK Albums, pe 2 în UK R&B Albums și pe locul 1 în US Billboard 200 și US Top R&B/Hip-Hop Albums și a primit trei discuri de platină în SUA pentru cele peste 3 milioane de exemplare vândute.