Mariah Carey împlinește astăzi 53 de ani. Una dintre cele mai bune voci feminine din lume își serbează ziua de naștere, iar fanii sunt lângă ea.

Happy birthday, Legend!!! 💕

Mariah Carey este una dintre cele mai bune artiste din lume ce s-a făcut remarcată prin abilitățile vocale excepționale, dar și prin talentul și frumusețea sa. Cântăreața și-a lansat albumul de debut ce i-a purtat numele în 1990 și a ajuns să fie cunoscută sub denumirea de „Regina Crăciunului” datorită melodiei legendare „All I Want For Christmas Is You”, care face istorie și astăzi.

Primele cinci piese ale artistei au ajuns pe locul 1 în Billboard Hot 100, devenind, astfel, prima artistă care reușește această peformanță. Cele mai de succes albume ale sale de la începutul carierei au fost: „Mariah Carey”, „Daydream”, „Music Box” și „Merry Christmas”.

Billboard i-a acordat titlul de „Artista anilor 1990”, în timp ce World Music Awards i-a acordat titlul de „Best Selling Female Pop Artist of the Millennium”. Mai mult decât atât, Mariah este cea mai vândută artistă feminină din toate timpurile, cu peste 200 de milioane de albume vândute până în prezent și 19 single-uri ce s-au clasat pe primul loc în celebrul Billiboard Hot 100, mai mult decât orice artist solo din istorie.

VH1 a inclus-o în „100 Greatest Women in Music”, iar în anul 2019, Billboard a numit-o „The Greatest Female Artist Of All Time”. Carey a câștigat 5 Grammy Awards, 19 World Music Awards, 10 American Music Awards și 15 Billboard Music Awards.

Până în acest moment, Mariah Carey a lansat 15 albume și a jucat în 17 filme, printre care patru au fost despre sărbătoarea ei preferată: Crăciunul. De asemenea, între 1993 și 2019, Mariah a cântat în 12 turnee.

Happy birthday, the one and only, the ICON and LEGEND, Miss Mariah Carey!! 🧡🎈💞

Mariah Carey – We Belong Together (Official Music Video)