James Blunt revine în forță pe scena muzicală și lansează piesa compusă în pandemie, „Love Under Pressure”, în colaborare cu artistul Jack Savoretti.
Acest proiect, care acum se numește „Love Under Pressure” a luat naștere dintr-o întâmplare, dar rezultatul final a fost unul foarte bun.
„În prima parte a anului, în perioada de lockdown,am fost suficient de norocos să am o sesiune de înregistrări pe Zoom cu Jack Savoretti, un tip extrem de talentat”, a spus James.
Aceasta este prima colaborare a celor doi artiști și, în ciuda faptului că a luat naștere pe platforma Zoom, melodia se anunță a fi un mare hit.
„Nu mai lucraserăm împreună înainte, dar managerii noștri s-au gândit că ar fi o idee bună să ne stabilească o sesiune de compus. Sunt foarte bucuros că am făcut asta. Jack nu e doar un tip grozav, dar am și compus o piesă foarte faină!”, a continuat acesta.
În anul 2022, James Blunt va serba 17 ani de carieră muzicală prin intermediul unor concerte de arenă, iar acestea se vor desfășura în Marea Britanie.
Redactor: Andreea Buinoschi