Vești bune pentru fanii festivalului Electric Castle! Evenimentul muzical se va ține anul acesta, iar artiștii principali au fost anunțați. Așadar, iată cine te va face să dansezi anul acesta!

Gorillaz, Twenty One Pilots și Deftones vor urca printre primii pe scenă, iar lor li se mai alătură: Aurora, Editors, Peggy Gou și Disclosure.

Organizatorii evenimentului promit o ediție pe cinste, prin care se vor revanșa pentru ultimele două ediții afectate de pandemie. Ediția din anul 2020 nu s-a mai putut ține, iar cea din anul 2021 a adus în fața publicului artiști locali.

Cu toate acestea, fanii Electric Castle sunt anunțați că, anul acesta, se vor distra pe cinste. Acesta va avea loc în luna iulie, între 13 și 17, la Cluj Napoca, la Catelul Banfyy.

Molchat Doma, Subcarpați, Delia, Zdob și Zdub, Coma, Altin Gun, Apashe, Sam Divine, Lola Marsh, Session Victim, Shubostar, Tinlicker și Nicole Conte & Spiritual Galaxy vor urca și ei pe scenă și vor întreține atmosfera.

Artiștii vor urca pe 10 scene, iar prețurile biletelor pornesc de la 852 de lei și ajung până la 1.619 de lei. Biletele au fost, deja, achizioționate de către 30.000 de persoane, iar numărul lor se așteaptă să fie mult mai mare.

EC8 LINE-UP Announcement