Dacă ai stat ca pe ace așteptând primul val de artiști, iată că a venit și al doilea! Cel mai așteptat eveniment muzical care va avea loc la malul mării este aici, la fel și numele altor artiști care vor urca pe scenă.

Neversea 2022

Festivalul se va desfășura în a doua lună a verii, între 7 și 10 iulie, pe The Island of Dreams. Alesso, Brennan Heart, Azteck, Nicky Romero, KSHMR, Quintino, Parov Stelar vor urca și ei pe mainstage.

Vor fi prezenți și artiști ce vor interpreta piese electronice, printre care se numără: Amelie Lens, Ricjy Ahmed, Paul Kalkbrenner, Milo Spykers.

Prețurile biletelor sunt pentru toate buzunarele și încep de la 124 de euro pentru accesul general și ajung până la 260 de euro pentru VIP, la care se adaugă și taxele aferente. De asemenea, doritorii au posibilitatea de a achiziționa abonamentele în rate, prin intermediul aplicației Extasy care este disponibilă atât în Google Play, cât și în iOS.

Mai mult decât atât, cu cât festivalul este mai aproape, cu atât prețurile vor fi din ce în ce mai mari. Tocmai din acest motiv, începând cu data de 15 aprilie, banii pe care doritorii vor trebui să îi scoată din buzunar pentru bilete vor fi mai mulți.

SECOND WAVE OF ARTISTS | NEVERSEA 2022