EnJoy Events aduce sincere mulțumiri tuturor participanților pentru sprijinul necondiționat și încrederea acordată, ei fiind esențiali pentru succesul acestui eveniment.
Conștienți de dorul de casă al comunității, echipa EnJoy Events a dorit să creeze un moment de uniune și să celebreze spiritul românesc împreună cu cei prezenți, demonstrând că artiștii români îi poartă în inimă pe românii de pretutindeni, pe cei care sunt mândri și nu au uitat niciodată de rădăcinile lor.
Povestea concertului „Andra Tradițional 2” de la Londra a început acum un an, când Florin Lazăr, managerul general EnJoy Events, a avut inițiativa aducerii primului artist român pe una dintre cele mai prestigioase scene din Anglia, OVO Wembley Arena. Ideea concertului a prins contur treptat, iar colaborarea strânsă cu Cătălin Măruță și Alexandru Țucu a fost esențială în acest proces.
Evenimentul din 17.03.2024 a fost unul istoric și a adunat peste 12.500 de participanți din Anglia, Italia, Spania, Scoția și România, potrivit unor surse.
Atmosfera din sală a fost pur și simplu incredibilă, iar pe parcursul celor aproximativ 3 ore de spectacol, Andra și invitații săi au reușit să creeze în metropola londoneză o mică dar vibrantă Românie, stârnind emoții puternice. S-a cântat, s-a dansat, s-a plâns de emoție, iar cuvintele nu pot reda decât frânturi din atmosferă.
Desigur, organizarea unui eveniment de o asemenea amploare a implicat numeroase obstacole, însă echipa EnJoy Events le-a depășit cu succes pentru a oferi publicului cel mai mare eveniment românesc din Diaspora.
„Recunoștința echipei EnJoy Events este profundă față de aprecierile primite din partea publicului în zilele ce au urmat concertului. Aceste feedback-uri ne onorează și ne motivează să continuăm să evoluăm și să oferim experiențe din ce în ce mai memorabile tuturor și fiecăruia dintre voi, românii care scriu zi de zi povestea celor de departe de casă”, a declarat Florin Lazăr, General Manager EnJoy Events.
Totul este posibil datorită publicului român plecat peste hotare și echipa EnJoy Events este mândră să vadă impactul evenimentului reflectat în presa românească și internațională, concertul fiind subiectul principal din ultimele zile.
EnJoy Events transmite mulțumiri speciale Andrei pentru contribuția sa la acest spectacol memorabil. De asemenea, recunoștință specială este adresată tuturor sponsorilor – AQUA Carpatica, Crystals of London, Eastlines, Egodent Clinics, Ellie’s Artisan Cakes, Kudos AV, 24/7 Airport Transfer și VIP Close Protection prin echipa lui. John Smith – pentru suportul logistic oferit pe parcursul întregului eveniment.
De asemenea, EnJoy Events dorește să îi mulțumească lui Mihai Bobonete pentru contribuția sa la construirea brand-ului „EnJoy Events” și lui Constantin Bojog pentru ideea de rebranding care a dat naștere conceptului „EnJoy Events”, însemnând atât „Bucuria Angliei”, cât și „Bucurați-vă de evenimente”.
Nu în ultimul rând, mulțumiri speciale sunt adresate întregii echipe EnJoy Events, care a depus eforturi considerabile pentru ca evenimentul să atingă cele mai înalte standarde.
Pe viitor, EnJoy Events își propune să ajungă la un număr cât mai mare de români din diverse țări europene și nu numai, aducându-le artiștii preferați, indiferent că sunt muzicieni, comedieni sau actori de teatru.