Anca, Sorana, Iana și Anemona și-au răsplătit fanii cu 2 ore și jumătate de show live și cu cele mai frumoase piese ale lor!
Anca, Sorana, Iana și Anemona au făcut cel mai tare spectacol luni seară, pe 6 martie, la Sala Palatului! După 15 ani, fetele din trupa A.S.I.A. au pășit din nou pe scenă și și-au anunțat revenirea! Au avut mari emoții, au plâns, s-au bucurat de public și de spectacolul de pe scenă.
Au muncit mult pentru această revenire și luni seară au cules roadele. Spectatorii s-au ridicat în picioare și au cântat alături de ele melodiile care au făcut furori: „Dă-mi nopțile înapoi”, „Sună periculos”, „Inima mea”, „Garsonieră ta”, „O iubire de-o vară”, „O cireașă amară”, „Pentru tine”, piese care vor rămâne imprimate pentru totdeauna în mintea și în sufletul tuturor.
Trupa A.S.I.A. a revenit în forță și asta a simțit și publicul care a făcut la final o baie de confetti și aproape că nu le mai lăsa pe cele 4 artiste să plece de pe scenă.
Anca Neacșu, Sorana Darclee Mohamad, Iana Novac și Anemona Niculescu nu se dădeau nici ele plecate pentru că au așteptat cu nerăbdare marea revedere cu publicul lor, așa că au vrut să mai petreacă timp cu fanii și cu cei care au venit special să le vadă și după concert, făcând poze și semnând autografe.
Fetele din trupa A.S.I.A. au fost la înălțime! Au schimbat trei ținute și au strălucit în fața tuturor. Emoția li se citea pe chip dar aplauzele din sală le-au făcut și mai încrezătoare să continue ceea ce și-au propus.
„De când am urcat pe scenă și până acum, la final! Totul a fost OK! Mi s-a părut ireal și după aceea din ce în ce mai frumos! Cred că finalul a fost cel mai frumos!”, a declarat Anca Neacșu.
Fetele din trupa A.S.I.A. au făcut echipă bună pe scenă cu managerul lor, Florin Ionescu, care a „mânuit” tobele ca nimeni altul și a fost alături de artiste pe scenă pe tot parcursul concertului, oferind fanilor momente muzicale de neegalat.
„A fost o bucurie imensă ce s-a întâmplat la spectacolul nostru de la Sala Palatului și le mulțumim tuturor celor care au venit să ne vadă pentru căldura cu care ne-au primit!”, a declarat și Iana Novac în fața publicului.
De asemenea, conceptul de show al evenimentului, respectiv amplasarea celor 4 ecrane, 4 camere video și 4 cameramani – câte unul pentru fiecare fată -, sunetul, luminile, efecte de fum și confetti, au fost toate gândite cu atenție de Florin Ionescu.
„După ce am ajuns pe scenă a fost minunat! Publicul ne-a primit cu multă energie. Ne-am simțit foarte bine!”, a mai spus și Anemona.
Acesta s-a ocupat și de show-ul muzical live pe care l-a pregătit împreună cu Alex Borsan, Vladi Săteanu, Ciprian Pop și de o întreagă echipă tehnică, pentru ca totul să iasă așa cum au visat la concertul de revenire al trupei A.S.I.A.
Pe tot parcursul concertului, cele patru membre al trupei A.S.I.A. l-au menționat în repetate rânduri pe Adrian Ordean, compozitorul celebrelor piese ale formației care au făcut istorie în muzica românească!
La finalul concertului, copiii Ianei Novac, Erika și Alexandru, dar și băiețelul Anemonei, Alexandru, au urcat pe scenă să își susțină mamele. Au cântat cu toții împreună “Inima mea” și și-au făcut astfel cele mai frumoase amintiri.